Vis de vără, într-o nouă iarnă geroasă

Oare ei de câte ori s-au plâns că un Mondial sau un European le strică vacanţa de vară?

Prin vacanţă pe la greci

Am trăit multe momente în scurta istorie a celei mai naţionale dintre arene. De la ruşinea cu Franţa, la amicalul pe genunchi cu Uruguay, la victoriile şi umilinţele Stelei, atmosfera fanilor petrolişti şi liniştea de la meciurile europene ale Astrei. De multă bucurie a avut parte, în trecut, "Lia Manoliu" şi acele moment încep să fie tot mai îndepărtate. Am făcut un stadion mare şi frumos şi am sperat că odată cu el se va schimba şi faţa naţionalei. Afară e vopsit gardul, dar leopardul e tot flămând în interior. Abia îşi mai ridică ochii din gazonul întors cu furca. Am visat, am sperat şi am trăit mai aproape ca oricând de echipa naţională. A fost o minune şi barajul şi pentru o secundă, chiar ne-am crezut în stare să ne luăm la trântă cu zeii Olimpului. Fotbalul ne-a pedepsit, ca de fiecare dată când am încercat să-l păcălim. Ei cu bătrânii, cu experienţa, cu dorinţa şi încrederea, noi cu căştile pe urechi şi aroganţa la tv. "Vor mai trece 20 de ani până la un nou Mondial" spunea Petrescu în 2008. Şi, vai, câtă dreptate avea. Atunci am sărit să îi dăm în cap, dar poate, aceşti oameni care au trăit pe pielea lor calificări pe bandă, chiar se pricep puţin la fotbal. "Merităm statui" spunea şi Regele Hagi. Nu le are cu vorbele, dar se pricepe extraordinar la fotbal. Are ochi pentru jucători, talent, ambiţie şi cel mai important, experienţă! Lucru pe care noi îl dăm la o parte. Nu e mare antrenor şi poate nici nu va fi vreodată, dar încă mai trăim cu amintirea meciurilor cu Argetina şi Columbia din 94, cu victoriile împotriva Angliei, cu golurile fantastice şi driblingurile ce l-ar face invidios şi pe Ronaldinho. Maradona din Carpaţi şi a lui Generaţie au prezis declinul, i-am luat în derâdere. Ei cu fotbalul, noi cu amintirile. Micul Hagi vine din urmă, iar după ce arată pe teren, trebuie să fie cel puţin la fel de bun ca Regele. O seară a marilor dezamăgiri, pentru toţi cei care urmăresc naţionala pentru fotbal, nu pentru cancan, femei şi distracţie. Fotbalul ne-a pedepsit încă o dată. Dar privim şi partea pozitivă. Pentru cei care vor merge la anul în vacanţă la greci, o să fie mai liber, pentru că grecii sunt la Rio.

Debarcare sau pură întâmplare?

Dacă am învăţat ceva din anii de presă, e că atunci când vine vorba de "Împăratul Luminii", nimic nu e întâmplător. Mai ales atunci când acţiunile sale se întind pe mai multe zile. Întâmplător e atunci când scpă porumbelul seara, iar până dimineaţa schimbă total reperatoriul, pentru ca spre amiază să se mai sucească de 5-6 ori. Lucru care se întâmplă şi acum, dar doar la suprafaţă, sămânţa de scandal încă există. Lăcătuş nu a fost dat niciodată afară de la Steaua, a plecat singur, la fel cum s-a întâmplat şi cu alte nume care au mai trecut prin Ghencea. Au plecat după ce nu au mai rezistat presiunii, acuzelor şi săgeţilor din lojă. Războiul e abia la început. Pentru că va fi un război, dacă se va consuma până la sfârşit. Nu mai există loc de mici bătălii, atunci când treaba merge şi presiunea începe să apară, fără a călca mereu pe bec. Un umil subordonat, ceea ce a fost întotdeauna. Un umil care şi-a vărsat toată pasiunea, sudoarea şi onoarea în curtea unui club, intră din nou în vizorul ţintei din lojă. Nu sunt fanul niciunuia dintre cei doi, Becali/MM, dar e de admirat felul în care cei doi lucrează. Unul e pasional, spune direct ce are de zis, dar mereu mai păstrează acel 5% avantaj pentru gazde. A făcut-o şi de curând, înaintea derby-ului cu Rapid, nu s-a putut abţine să nu se dea în spectacol, a făcut-o şi mai recent, i-a înţepat pe cei de la Dinamo. Şi o va mai face şi pe viitor, cu siguranţă, dar stabilitatea scaunului îi va mai permite. De partea cealaltă avem un personaj controversat, care ştie ce vrea, pe termen lung, dar nu ştie niciodată cum să obţină. Răbdarea nu e calitatea de bază, nici nu încape vorbă. Lucrează după mintea proprie, dar are şi un mare defect, pleacă urechea foarte mult. Când treaba merge şi simte că nu e şi implicarea lui, trece la fapte. Şi a plecat urechea şi a trecut la fapte. Nu s-a lăsat şi l-a adus pe Daniel Stanciu, cu 7 etape înainte de final, într-un post inutil în acest moment. Influenţe existe - verii, care vor şi ei o bucată din tortul comisioanelor, Teia, prietenul de nădejde care a fost mereu de-a dreapta Împăratului şi un inamic comun al celor trei - soţia antrenorului, cea care are semnături multe, de la jucători de milioane. Nu sunt de partea nimănui, dar dacă apele nu se vor linişti, vom avea parte de o vară nucleară. Aroganţa se plăteşte, uneorie prea scump, uneori eşti bătut cu propriile arme. După un an, a venit şi prima replică cu adevărat puternică, pe facebook ce-i drept, a managerului. Patronul s-a mai temperat în declaraţii, a simţit că există potenţial. Luciditatea nu există în nicio parte, asta e clar, e un război al orbilor, dar un lucru este cert, doar unul singur îşi permite să piardă totul şi să pice direct în picioare. Celălalt, doar pierde şi atât. De câştigat, poate doar un nou trofeu în CV şi o funcţie de fost.

Amatori cu diplomă

Ne place să ne batem cu pumnul în piept şi să ne apărăm orogliul rănit cu jigniri şi refuzul de a de accepta condiţia. Este un lucru normal să vrei mai mult, important e să şi poţi duce. Din păcate, anul nici nu a început bine şi avem un nou exemplu de amatorism, devenit între timp sport naţioanal. Să începem cu un scurt rezumat... - Steaua, cea mai iubită şi urmărită echipe din fotbalul romanesc se pregăteşte de o minunată primăvară europeană... toate bune şi frumoase pana aici. - Reghecampf nu a ajuns în Olanda să vadă ultimul meci al lui Ajax înaintea partidei din Europa cu Steaua, şi-a trimis ajutor de nădejde, pe managerul Mihai Stoica. Plecat încă de sambătă la Amsterdam, Meme a avut timp să se acomodeze cu oraşul, clima şi gradele în minus din Olanda. Duminică a ajuns la meci, atmosferă frumoasă, a avut ce vedea, Roda a scos un egal pe terenul Ajaxului, ba chiar au şi condus o scurtă perioadă de timp. Semn bun pentru romani aş risca să spun, au şi ei şansa lor. Au mai trecut nişte ore, mai multe, a ajuns şi echipa Stelei în Olanda... - Steliştii au ajuns pe Schiprol (aeroportul din Amsterdam), au fost preluaţi şi duşi în pădure, la 80 km de Amsterdam, într-un minunat complex unde se antrenează şi naţionala Olandei. Aici, surpriză, după multe ore pe drum, stat prin aeroporturi, un zbor destul de lung şi încă o călătorie de cateva ore cu autocarul, Reghecampf şi-a dat seama că nu poate rămane acolo. Terenurile erau acoperite cu zăpadă, baza era impracticabilă. În miez de noapte a început o nouă mutare. Jucătorii şi-au făcut iar bagajele, iar două ore pe drum către Amsterdam, au căutat un hotel şi s-au cazat. - Astăzi a urmat o nouă aventură - căutarea unui teren de antrenament, alte ore pierdute, alte bătăi de cap... Să scurtăm povestea şi să ajungem la subiect. Ce a făcut managerul echipei Steaua în cele 30 de ore pe care le-a petrecut în Asmterdam, pana să ajungă şi echipa? Dacă nu suntem amatori, atunci înseamnă că suntem total dezinteresaţi, ceea ce nu aş vrea să cred despre nişte oameni care, uneori, chiar arată că se poate face treabă. Răman 30 de ore de întrebări, 27 dacă scădem cele 3 petrecute în drum spre stadion, meciul Ajax-Roda şi drumul de întoarcere...

Unde mergem cand vrem sa fugim de noi ?..

Dupa un inceput de 2012 fulminant, incep sa ma regrupe. Cred ca asta ar fi trebuit sa se intample inainte sa dam drumul la sampanie, dar niciodata nu e prea tarziu... sper!

Juniorul e bine, musca mult, doarme destul si e mega neascultator, e sanatos si asta conteaza. Cam la asta se rezuma discursul meu... Incep sa ma ramolesc de tot. Imi e dor de multe, imi e dor de toate si parca nu as mai face nimic. Sentimente mixte ma incearca, ganduri multe si fara directie. Adevarat ca daca eram un pic mai prost imi era mult mai bine...

Nu mai am nici stare sa ma trezesc dimineata, sa merg la munca, sa fac acelasi lucru zi dupa zi si fara nicio finalitate. Simt ca ma invart oarecum in cerc. Saptamana asta urmeaza aceea directie ca precedenta si tot asa... Sentimentul de deja-vu ma incearca maxim.

Ce facem cand nu mai gasim placerea nici in lucrurile marunte ?

Cand timpul nu mai are rabdare...

Incep sa inteleg cum e cu rascrucea de drumuri. Vorbeam in urma cu ceva vreme cu o prietena despre ce o sa facem cand o sa fim "mari"... simteam ca am totul stabilit, ca stiu directia si unde vreau sa ajung. Hmmm... usor de zis, greu de facut, inca o data! In ultima vreme s-a cam prins de mine treaba asta cu facutu greu, ceea ce ma enerveaza la culme. Nu prea ma mai misc deloc si incep sa atarn tot mai greu, din fericire nu si in kilograme, dar nu e departe lucrul asta si trebuie sa iau masuri urgent!

So... ca sa revin... voi ce vreti sa faceti cand o sa fiti mari? Eu incep sa imi recalculez ruta! Important e si drumul pana acolo, asta v-o spun din start!