Presa de carton

Am fost martor la "razboiul" din Ghencea, mai mult decat cei care au stat in redactie si au relatat faptele pe baza a ceea ce se vedea la televizor. Tin la le multumesc celor care au spus in gura mare ca ordinea s-a restabilit in Ghencea cu focuri de arma si ii indemna sa mai citeasca putin legile in vigoare si unde se face interventia cu focuri de arma, pentru ei o petarda a insemnat un foc de arma. Nu tin partea nimanui, nici firmei de paza care a actionat total stupid si fara sa respecte masurile prevazute de lege in astfel de situatii, nici Jandarmeriei care a actionat tarziu si in niciun caz suporterilor, al caror comportament a fost departe de o tara civilizata si care, prin actiunile lor, au pus in pericol viata multor oameni nevinovati care se aflau in acel loc in tranzit sau au venit pentru a vedea un simplu meci de fotbal. S-a terminat 3-3 si istoria s-a repetat. Inante de meci am avut un sentiment de deja vu, chiar il aveam la cadru pe Marius Militaru, purtator de cuvant al Jandarmeriei Romanie si vorbeam de incidentele de la meciul din sezonul trecut Steaua-Timisoara 2-2.

Dar nu ii pot uita pe cei care au aparut pe sticla si au darul de a deforma in toate felurile adevarul. Pentru cei care stau in redactii si se dau jurnalisti... informati-va inainte! E cazul sa incepem cu totii sa ne facem meseria asa cum trebuie. Avem atatea exemple, ati fost pe afara, ati vazut ce inseamna a fi jurnalist in Spania, Anglia, Italia, Germania si nu s-a lipit nimic de voi. Cu durere in sufet o spun, dar s-a dus pe apa sambetei ceea ce multi cronicari inaintea voastra/noastra au construit. Ioan Chirila se rasuceste in mormant oameni buni, treziti-va!

Sunt acasa !

Astazi este o zi mare, in cateva minute Oltchim joaca returul cu Gyor, de pe la 20:30 Steaua da asaltul in Giulesti si la 5 dimineata Bute ne-a facut, inca o data, sa fim mandri ca suntem romani. Bucurii putine ne-au ramas, dar zambim si mergem mai departe, speranta ramane in fiecare dintre noi, chiar daca avem curajul sa o spunem sau nu.

Pentru mine este o zi cu atat mai speciala, sunt liber, departe de nebunie, de forfota, de alergatura, de Gigi si Copos. Astazi m-am intors acasa! M-am intors e un fel de a spune, nu am plecat nicaieri, tot aici unde locuiesc de aproape 20 ani. M-am intors pe batatorul de covoare pe care l-am abandonat pe la 17 ani, cand am zis ca vreau sa fac ceva in viata si sa fiu un pic mai mult decat unu din multime. Nu s-a schimbat nimic… Pantelimon, intersectia bulevardului Chisinau cu Socului… totu e la fel. Aceleasi blocuri gri, aceleasi magazinase obosite pe care le stiu inca din copilarie, poate doar lumea un pic mai abatuta, in rest ma simt ca acasa. In momentul in care scriu acest post sunt in spatele blocului, in parculetul unde bateam mingea cand eram mititel si visam sa devin fotbalist sau politist. Am lasat in urma cu aproape 8 ani de zile tot ceea ce eram si tot ce m-a format pentru o viata noua, vroiam sa fiu cineva si sa fac ceva notabil cu viata mea. Dupa 8 ani m-am intors acasa, ma asez pe o bancuta si nu stiu ce sa scriu. S-au intamplat multe, poate am realizat cate ceva pana acum, am avut curajul sa o iau de la inceput si asta fac in fiecare zi, dar oare ce este cel mai important, o viata in care simti ca faci compromisuri sau linistea si stabilitatea de acasa ? Trag din tigare si vine si raspunsul… la doi metrii de locul unde scriu acum stateam cu prietenii mei din copilarie si faceam echipele pentru fotbal. Terenul era mitititel, jucam 6 la 6, de cand dadea soarele si pana cand nu ne mai vedeam la fata. Las pagina in jos, ma uit la poza de pe desktop, fiecare avem aproape ceva sau pe cineva special…. Poate ca si asta e motivul pentru care sunt din nou acasa.

Au trecut anii, prietenii sunt tot aici, unde au fost mereu, cartierul e la fel, eu sunt cel care s-a schimbat. Deschid ochii si privesc in jur, e bine sa te intorci acasa, asa iti amintesti cine esti, de unde ai plecat si unde vrei sa ajungi ! Voi de cand nu ati mai fost pe acasa ?

Indrazneste, fa un pas, iesi intre betoanele pe care nimeni nu le suporta, dar de care cu greu ne desprindem si ai sa iti aduci aminte cine esti !

Mai avem nevoie şi de Idoli

Mai avem nevoie şi de Idoli ! Din nefericire acesta este tristul adevăr! Am fost acum câteva zile la Cupa Liceelor şi ce am văzut m-a îngrozit. Oare mai vreau să am copii?... asta e întrebarea care mă tot macină (bine într-o zi când se va găsi)... Nu a trecut chiar aşa mult timp de când şi eu îmi făceam veacul pe la Sala Polivalentă, atât pe parchet, cât şi în tribunuă, dar acum m-am simţit atât de bătrân. A trecut oare chiar atât timpul pe lângă mine, oare unde ne îndreptăm? Nu mai zic de "spectacolul fotbalistic", care până acum sincer să fiu a lipsit cu desăvârşire, dar şi de "spectacolul" din tribună. Chiar aşa a ajuns Guţă un "feaşăn aicon"... mie unu nu imi vine a crede, dar adevărul e dincolo de noi şi mult prea departe de mine se pare. Eu unul refuz să cred acest lucru şi prefer să trăiesc în lumea mea perfectă. Cu capul sus şi gândul la tribunele manelistice, micii fotbalişti au arătat cum se joacă un fotbal pentru public, adică individualist, plin de greşeli, egoist şi lipsit de spectaculozitate. De pe parchetul Sălii Polivalente a pornit şi un alt fotbalist, care a ştiut care îi e interesrul, Radu Ştefan, "Fane" pentru prieteni. Măi copii trebuie să înţelegeţi că fiecare lucru are un rost şi mai ales o ordine în viaţă, dacă sar etapele e posibil ca deznodământul să fie unul departe de visele din copilărie. Aşadar întrebarea e simplă... Ca cine ai vrea să fii peste 10 ani... Radu Ştefan, Lazio Roma, Italia.... sau Claudiu Răducanu, Poble Sec, caută pe hartă, e în Spania, Liga III.... Adevărul doare frate!

"Himeric" ... sună cunoscut

Pentru că tot este pauză competiţională şi subiectele sunt tot mai rare, nu mă refer la cele inventate, care apar ca ... după topirea zăpezii, să ne mai delectăm şi cu altceva! Vizionare plăcută!

Ad Litteram feat. K-Gula "HIMERIC"

S-a intors Piti? ...

Revin astazi, 7 septembrie 2009, cu un post, dupa o lunga absenta in care chiar nu am mai avut chef sa scriu. Sportul si mai ales fotbalul este subiectul principal, intr-o tara in care sunt absolut convins ca se intampla si alte lucruri mai frumoase si de mai mare interes. Chiar daca mi-am dedicat viata acestui fenomen, mai mult indirect, dar direct implicat, m-am saturat de mizeria care se invarte in acest fenomen, pe care toti il iubim pentru ca ne-a adus atatea bucurii si pe care toti il numim sportul rege.

Nationala a trecut un hop important si un test si mai important pentru Razvan Lucescu. Un egal, chinuit cum l-au numit unii, cu Franta, o forta in fotbalul mondial, cu jucatori ce nu pot fi comparati cu copii care au intrat pe teren si au imbracat tricoul nationalei noastre. Nu mi se pare corect ca Razvan sa fie criticat pentru punctul scos in Franta, in conditiile in care mai mult clar nu se putea. Umili din fire trebuie sa ne plecam inca o data capul si sa recunoastem ca astia suntem, sa visam mai mult si poate intr-o buna zi ne putem ridica la nivelul impus de sportul rege. Un teste chinuit, ca si o lucrare la care copiezi, iei nota minima de trecere, dar esti fericit ca l-ai trecut si promiti ca pe viitor sa inveti.

Urmeaza Austria, meciul revansei cum se mai numeste el asa, fie ca vrem sa recunoastem sau nu, dar asta este. Ne-au batut la ei, vrem sa-i umilim la noi, cam la asta se rezuma.

Astazi am trait un sentiment de deja vu... cocotat pe tribuna din Pro Rapid, mai bine zis schele unei tribune din baza Pro Rapid, am urmarit antrenamentul tricolorilor. Spun sentiment de deja vu pentru ca m-am simtit ca pe vreamea lui nea Piti, cand un antrenament deschis era deja prea mult si trebuia sa ne furisam si sa ne batem pentru un cadru mai bun sau ceva senzational. Intr-un moment in care am crezut ca lucrurile au intrat in normalitate, s-a intampat din nou, dar m-am simtit mai mult batjocorit, doar pentru ca am vrut sa promovam si sa aducem oamenilor ceea ce e de drept al lor. Il inteleg si pe Razvan ca s-a simtit jignit de atacurilor unor oameni cu pareri mai mult sau mai putin crete, dar respectul trebuie sa existe la orice nivel. Nu toti facem parte din aceeasi gloata!

Se putea si mai rau ?

Marele nostru derby, singurul cum vor unii sa-i spuna, a inceput intr-o nota agresiva: "Daca Dinamo ne bate o sa aveti capete sparte!" asa suna mesajul suporterilor stelisti pentru proprii jucatori. Spre norocul lor Dinamo nu a batut, s-a terminat doar egal, un egal prea trist si prea scarbit pentru ca suporterii sa mai aiba vreo reactie. 21.985 de oameni au fost in Ghencea in data de 8.05.2009, la doar o zi de la implinirea a 23 de la castigarea Cupei Campionilor Europeni, Steaus si Dinamo au aratat un fotbal urat, se poate scuza "a fost tacticizat" sau se poate spune adevarul, atat s-a putut, asta ne este valoarea. Ma uit inapoi si vad atatea meciuri stralucite Steaua-Dinamo sau Dinamo-Steaua. Pentru unii chiar este singurul derby care conteaza, dar pentru altii a devenit, din nefericire, doar o noua dezamagire. Nu s-au spart capete, insa cu siguranta unul va cadea. Imi pare rau sa spun asta, dar asa cum viata ne-a invatat pana acum, un "mare" jucator nu e neaparat sa devina si un bun antrenor. Am pus ghilimele pentru ca, spre deosebire de altii, Lacatus nu a fost un jucator de geniu, nu inventa executii care lasau cu gura cascata intreaga audienta. El mai degraba s-a remarcat prin alte calitati, de unde si-a tras si supranumele de "Fiara". Din nefericire acum vedem doar o umbra a celui care la Sevilla s-a intors catre colegii sai si le-a spus... "Lasa, ma, ca dau eu gol si va fac mari pe toti!" Ambitia, daruirea, determinarea, dorinta de victorie s-au dus. Anii au trecut, interesele sunt prea mari, presiune extraordinara isi spune cuvantul. Tot respectul pentru omul a carui viata s-a invartit in jurul Stelei, varsam cu totii o lacrima pentru un sezon trist, care a scos la iveala numeroase slabiciuni si pentru suporterii din toata tara un scurt mesaj: "Cotinuati sa sustineti echipa!" Si pe Lacatus, fie el ca a revenit alaturi de Gigi, fie ca nu a stiut cum sa tina echipa in mana sau s-o readuca pe calea dreapta, insa sufletul lui este rosu si albastru.

Este chiar el... Lucescu, Razvan Lucescu

Suspansul s-a risipit, Comitetul l-a votat, Lupescu l-a prezentat, in timp ce Mircea Sandu s-a retras in cuibusorul sau si asteapta sa vada deznodamantul. Nu a fost Mircea, dar este Razvan. Amandoi Lucescu, tata si fiu, rand pe rand pe banca echipei nationale. Tatal la 36 de ani, fiul la 40. Cu o noua mentalitate, deschis cu presa si jucatorii, plimbat prin lume, nascut si crescut sub insemnele sportului rege, Razvan promite mult. Are sprijinul lui Lupescu, al jucatorilor si al suporterilor. Desi sceptici, trebuie sa fie alaturi de el, pentru ca la momentul asta altul mai bun nu avem. Totodata, odata cu venirea lui Razvan, nationala are 2 antrenori. Nebunia si spiritul de razboinic al fiului si inteligenta si viclenia tatalui. Chiar daca vrea sa iasa din umbra tatalui sau... "Ii voi cere sfaturi despre nationala, atunci cand si el imi va cere sfaturi despre Shatior", va trebui sa demonstreze ca elevul poate depasi profesorul. 5 partide mai sunt pana la finalul actualei campanii si Razvan vrea sa le acstige pe toate. Si pentru punctele din clasament si pentru cele de la UEFA, dar si pentru orgoliul de a demonstra ca era stofa de antrenor. Doar timpul ne va spune daca decizia a fost una buna.