7 septembrie 2009

S-a intors Piti? ...



Revin astazi, 7 septembrie 2009, cu un post, dupa o lunga absenta in care chiar nu am mai avut chef sa scriu. Sportul si mai ales fotbalul este subiectul principal, intr-o tara in care sunt absolut convins ca se intampla si alte lucruri mai frumoase si de mai mare interes. Chiar daca mi-am dedicat viata acestui fenomen, mai mult indirect, dar direct implicat, m-am saturat de mizeria care se invarte in acest fenomen, pe care toti il iubim pentru ca ne-a adus atatea bucurii si pe care toti il numim sportul rege.

Nationala a trecut un hop important si un test si mai important pentru Razvan Lucescu. Un egal, chinuit cum l-au numit unii, cu Franta, o forta in fotbalul mondial, cu jucatori ce nu pot fi comparati cu copii care au intrat pe teren si au imbracat tricoul nationalei noastre. Nu mi se pare corect ca Razvan sa fie criticat pentru punctul scos in Franta, in conditiile in care mai mult clar nu se putea. Umili din fire trebuie sa ne plecam inca o data capul si sa recunoastem ca astia suntem, sa visam mai mult si poate intr-o buna zi ne putem ridica la nivelul impus de sportul rege. Un teste chinuit, ca si o lucrare la care copiezi, iei nota minima de trecere, dar esti fericit ca l-ai trecut si promiti ca pe viitor sa inveti.

Urmeaza Austria, meciul revansei cum se mai numeste el asa, fie ca vrem sa recunoastem sau nu, dar asta este. Ne-au batut la ei, vrem sa-i umilim la noi, cam la asta se rezuma.

Astazi am trait un sentiment de deja vu... cocotat pe tribuna din Pro Rapid, mai bine zis schele unei tribune din baza Pro Rapid, am urmarit antrenamentul tricolorilor. Spun sentiment de deja vu pentru ca m-am simtit ca pe vreamea lui nea Piti, cand un antrenament deschis era deja prea mult si trebuia sa ne furisam si sa ne batem pentru un cadru mai bun sau ceva senzational. Intr-un moment in care am crezut ca lucrurile au intrat in normalitate, s-a intampat din nou, dar m-am simtit mai mult batjocorit, doar pentru ca am vrut sa promovam si sa aducem oamenilor ceea ce e de drept al lor. Il inteleg si pe Razvan ca s-a simtit jignit de atacurilor unor oameni cu pareri mai mult sau mai putin crete, dar respectul trebuie sa existe la orice nivel. Nu toti facem parte din aceeasi gloata!

10 mai 2009

Se putea si mai rau ?

Marele nostru derby, singurul cum vor unii sa-i spuna, a inceput intr-o nota agresiva: "Daca Dinamo ne bate o sa aveti capete sparte!" asa suna mesajul suporterilor stelisti pentru proprii jucatori. Spre norocul lor Dinamo nu a batut, s-a terminat doar egal, un egal prea trist si prea scarbit pentru ca suporterii sa mai aiba vreo reactie. 21.985 de oameni au fost in Ghencea in data de 8.05.2009, la doar o zi de la implinirea a 23 de la castigarea Cupei Campionilor Europeni, Steaus si Dinamo au aratat un fotbal urat, se poate scuza "a fost tacticizat" sau se poate spune adevarul, atat s-a putut, asta ne este valoarea. Ma uit inapoi si vad atatea meciuri stralucite Steaua-Dinamo sau Dinamo-Steaua. Pentru unii chiar este singurul derby care conteaza, dar pentru altii a devenit, din nefericire, doar o noua dezamagire. Nu s-au spart capete, insa cu siguranta unul va cadea. Imi pare rau sa spun asta, dar asa cum viata ne-a invatat pana acum, un "mare" jucator nu e neaparat sa devina si un bun antrenor. Am pus ghilimele pentru ca, spre deosebire de altii, Lacatus nu a fost un jucator de geniu, nu inventa executii care lasau cu gura cascata intreaga audienta. El mai degraba s-a remarcat prin alte calitati, de unde si-a tras si supranumele de "Fiara". Din nefericire acum vedem doar o umbra a celui care la Sevilla s-a intors catre colegii sai si le-a spus... "Lasa, ma, ca dau eu gol si va fac mari pe toti!" Ambitia, daruirea, determinarea, dorinta de victorie s-au dus. Anii au trecut, interesele sunt prea mari, presiune extraordinara isi spune cuvantul. Tot respectul pentru omul a carui viata s-a invartit in jurul Stelei, varsam cu totii o lacrima pentru un sezon trist, care a scos la iveala numeroase slabiciuni si pentru suporterii din toata tara un scurt mesaj: "Cotinuati sa sustineti echipa!" Si pe Lacatus, fie el ca a revenit alaturi de Gigi, fie ca nu a stiut cum sa tina echipa in mana sau s-o readuca pe calea dreapta, insa sufletul lui este rosu si albastru.

1 mai 2009

Este chiar el... Lucescu, Razvan Lucescu

Suspansul s-a risipit, Comitetul l-a votat, Lupescu l-a prezentat, in timp ce Mircea Sandu s-a retras in cuibusorul sau si asteapta sa vada deznodamantul. Nu a fost Mircea, dar este Razvan. Amandoi Lucescu, tata si fiu, rand pe rand pe banca echipei nationale. Tatal la 36 de ani, fiul la 40. Cu o noua mentalitate, deschis cu presa si jucatorii, plimbat prin lume, nascut si crescut sub insemnele sportului rege, Razvan promite mult. Are sprijinul lui Lupescu, al jucatorilor si al suporterilor. Desi sceptici, trebuie sa fie alaturi de el, pentru ca la momentul asta altul mai bun nu avem. Totodata, odata cu venirea lui Razvan, nationala are 2 antrenori. Nebunia si spiritul de razboinic al fiului si inteligenta si viclenia tatalui. Chiar daca vrea sa iasa din umbra tatalui sau... "Ii voi cere sfaturi despre nationala, atunci cand si el imi va cere sfaturi despre Shatior", va trebui sa demonstreze ca elevul poate depasi profesorul. 5 partide mai sunt pana la finalul actualei campanii si Razvan vrea sa le acstige pe toate. Si pentru punctele din clasament si pentru cele de la UEFA, dar si pentru orgoliul de a demonstra ca era stofa de antrenor. Doar timpul ne va spune daca decizia a fost una buna.

27 aprilie 2009

Vai de Steaua noastra

"Nu conteaza cum am castigat. Am obtinut trei puncte cu efort, suntem acolo sus in clasament si asta e cel mai important. Ce atata vrajeala ca a sunat Becali? Nu ne-a sunat inca sa ne felicite. Nu ne-am gandit ca vom fi demisi daca am fi pierdut."

De departe, aceasta mi se pare cea mai tare declaratie pe care am auzit-o in ultima vreme. Autorul... secundul Stelei Massimo Pedrazzini. Cel mai slab parcurs al formatiei din Ghencea in ultimii 37 de ani, probleme peste probleme, o echipa ce incearca sa isi linga ranile si sa se regrupeze, locul 6 in clasament cu 7 etape inainte de final si Steaua este acolo sus ?!?!? Acolo sus unde as indrazni sa-l intreb pe domnul Pedrazzini? Dar sincer imi este teama de inca un raspuns genial. Daca iarna a fost sub semnul intrebarii in Giulesti, viitorul ne poate aduce ceva mult mai grav, un haos care incepe sa persiste in Ghencea. Jucatori fara personalitate, un conducator care, aparent, nu mai vrea sa aiba nimic de a face cu echipa, un antrenor departe de supranumele care l-a facut ceea ce este astazi si anume Fiara din Ghencea, suporteri care se multumesc cu bataile cu jandarmii, in loc sa le bata obrazul unor jucatori care au uitat ce culori poarta. Toate acestea au facut din Steaua o echipa de pluton si din nefericire mocirla se adanceste. In toata aceasta nebunie nu sunt de acord cu nicio parte. Lacatus nu mai are autoritate, Gigi e mereu imprevizibil, in timp ce peluzele care striga "Steaua suntem noi!" ar trebui sa deschida putin ochii si sa vada ce mocirla au ajuns. O echipa are suporteri la bine la greu, din nefericire Steaua este o echipa cu suporteri doar la rau. Nu mi-as dori, dar as vrea sa vad cum ar aratat Steaua in liga secunda. Trist, dar adevarat... "Steaua suntem noi!" dar doar atunci cand ne convine. Steaua nu este a nimanui. Steaua inseamna ani de traditie si glorie, pentru care unii si-au dat viata pe teren si culorile ce le purtau insemnau ceva.

Golgheter de criza


Intr-un moment in care Steaua gaseste tot mai greu drumul spre poarta adversa, Kapetanoe pare a fi asul din maneca lui Lacatus. Grecul adus gratis de la AEK Atena este nu numai salvatorul Stelei, ci si o adevarata mina de aur. Adus gratis de la AEK Atena, Pantelis Kapetanos a ajuns rapid de la statutul de eterna rezerva, la cel de idol al peluzelor. Criticat atat de patron, cat si de suporteri, grecul este, cel putin pan acu, asul din maneca lui Lacatus. In lipsa unui marcator pur-sange, asa cum au fost in ultimii ani Dica, Vldoiu sau Sabin Ilie, Kapetanos a aratat ca stie sa marcheze exact atat cat este nevoie si pastreaza vii sansele Stelei de a prinde macar un loc in Europa League. La fel ca in meciul tur din Ghencea, Kapetanos a marcat contra Otopeniului in ultimul minut. Reusitele grecului - 9 la numar, reprezinta un sfert din golurile inscrise de Steaua in acest sezon in Liga1, dar mult mai putin decat reuseau pe vremuri Danciulescu, Vladoiu sau fratii Ilie, cu cel putin 10 goluri la finalul turului.

Pantelis Kapetanos - Steaua
“Acest transfer reprezinta cel mai important moment din cariera mea. Sunt foarte bucuros ca am venit la Steaua, deoarece stiu ca este o echipa mare.” declara Kapetanos in vara lui 208 la venirea in Ghencea.
Dupa aproape un sezon de la debutul sau la Steaua, cota lui Kapetanos a crescut simtitor. Adus liber de contract, grecul este cotat in acest moment de site-ul german transfermarkt.de la 1.250.000 de euro. Steaua ar putea obtine un profit bun de pe urma sa, in cazul in care ros-albastrii vor alege sa il vanda, mai ales in conditiile in care Becali a declarat ca nu va mai da bani pentru transferuri.

25 aprilie 2009

Doar la ei... noi mai avem

Daca America este tara tuturor posibilitatilor, iar Romania este mereu surprinzatoare, nemtii au intrecut orice masura. Dupa ce jucatorii lui Bayern au ingenuncheat in fata fanilor, dupa victoriile zdrobitoare din partidele contra lui Sporting, Energie Cottbus a luat o decizie socanta. Formaţia din Bundesliga a decis sa returneze suporterilor banii pentru biletele de la meciul din deplasare cu Schalke 04, pierdut fara drept de apel. Aproape 600 de fani ai lui Cottbus, echipa lui Emil Jula si Ovidiu Burca, au asista la infrangerea usturatoare de la Gelsenkirchen. Aceasta a fost a sasea infrangere din ultimele sapte meciuri pentru Energie, aas ca sefii lui Cottbus s-au gandit sa isi ceara scuze intr-un mod inedit – vor returna banii pe bilete. Gestul celor de la Cottbus nu este unicat – in ultimul timp, jucatorii lui Bayern Munchen au alternat meciurile bune cu cele catastrofale asa ca, si la victoriile categorice, intrega echipa cu antrenorul Jurgen Klinsmann in frunte ingenuncheaza in fata galeriei. Cum ar arata o asemenea decizie raportata la campionatul intern. Sa facem un mic exercitiu de imaginatie: Steaua... suporterii vor veni la stadion chiar si in Liga secunda, doar pentru a-l putea injura mai mult pe Gigi si surpriza... pe moca! In Stefan cel Mare se vor inmulti, poate, suporterii. Acesti vor avea in prim-plan disputele cu jandarmii si poate atunci vor fi si ei multumiti ca se vor bate de la egal la egal... numar egal de suportersi jandarmi, fata de ceea ce este acum... 4 jandarmi la un suporter :) In Giulesti vor veni in continuare oamenii la stadion, indiferent de liga si conditiile in care se joaca, nimeni nu stie de ce... dar vor veni. In schimb la Cluj, aceasta decizie nu va ajuta cu nimic... suporterii vin si injura, jucatorii nu inteleg romana, acum cu atat mai mult nici antrenorul si mai mult, nu ai voie sa spargi seminte pe stadionul Constantin Radulescu. Asa ca ai de ales: sa stai acasa linistit si sa te uiti la 108 cm diagonala, unde poti sparge samanta si bea o berica sau sa mergi ca la teatru fara posibilitatea de a practica sportul national si nimeni sa nu te inteleaga atunci cand iti reversi frustrarile din peluze.

21 aprilie 2009

Etapa 26

Marti, 21 Aprilie

17:00 Dinamo - Gloria Bistrita

17:00 Otelul Galati - Farul Constanta

19:00 FC Arges - Rapid

21:00 Unirea Urziceni - FC Vaslui

Miercuri, 22 Aprilie

15:00 Gaz Metan Medias - CS Otopeni

17:00 Timisoara - Poli Iasi

17:00 Pandurii - Gloria Buzau

19:00 FC Brasov - Universitatea Craiova

21:00 Steaua - CFR Cluj