Amatori cu diplomă

Ne place să ne batem cu pumnul în piept şi să ne apărăm orogliul rănit cu jigniri şi refuzul de a de accepta condiţia. Este un lucru normal să vrei mai mult, important e să şi poţi duce. Din păcate, anul nici nu a început bine şi avem un nou exemplu de amatorism, devenit între timp sport naţioanal. Să începem cu un scurt rezumat... - Steaua, cea mai iubită şi urmărită echipe din fotbalul romanesc se pregăteşte de o minunată primăvară europeană... toate bune şi frumoase pana aici. - Reghecampf nu a ajuns în Olanda să vadă ultimul meci al lui Ajax înaintea partidei din Europa cu Steaua, şi-a trimis ajutor de nădejde, pe managerul Mihai Stoica. Plecat încă de sambătă la Amsterdam, Meme a avut timp să se acomodeze cu oraşul, clima şi gradele în minus din Olanda. Duminică a ajuns la meci, atmosferă frumoasă, a avut ce vedea, Roda a scos un egal pe terenul Ajaxului, ba chiar au şi condus o scurtă perioadă de timp. Semn bun pentru romani aş risca să spun, au şi ei şansa lor. Au mai trecut nişte ore, mai multe, a ajuns şi echipa Stelei în Olanda... - Steliştii au ajuns pe Schiprol (aeroportul din Amsterdam), au fost preluaţi şi duşi în pădure, la 80 km de Amsterdam, într-un minunat complex unde se antrenează şi naţionala Olandei. Aici, surpriză, după multe ore pe drum, stat prin aeroporturi, un zbor destul de lung şi încă o călătorie de cateva ore cu autocarul, Reghecampf şi-a dat seama că nu poate rămane acolo. Terenurile erau acoperite cu zăpadă, baza era impracticabilă. În miez de noapte a început o nouă mutare. Jucătorii şi-au făcut iar bagajele, iar două ore pe drum către Amsterdam, au căutat un hotel şi s-au cazat. - Astăzi a urmat o nouă aventură - căutarea unui teren de antrenament, alte ore pierdute, alte bătăi de cap... Să scurtăm povestea şi să ajungem la subiect. Ce a făcut managerul echipei Steaua în cele 30 de ore pe care le-a petrecut în Asmterdam, pana să ajungă şi echipa? Dacă nu suntem amatori, atunci înseamnă că suntem total dezinteresaţi, ceea ce nu aş vrea să cred despre nişte oameni care, uneori, chiar arată că se poate face treabă. Răman 30 de ore de întrebări, 27 dacă scădem cele 3 petrecute în drum spre stadion, meciul Ajax-Roda şi drumul de întoarcere...

Unde mergem cand vrem sa fugim de noi ?..

Dupa un inceput de 2012 fulminant, incep sa ma regrupe. Cred ca asta ar fi trebuit sa se intample inainte sa dam drumul la sampanie, dar niciodata nu e prea tarziu... sper!

Juniorul e bine, musca mult, doarme destul si e mega neascultator, e sanatos si asta conteaza. Cam la asta se rezuma discursul meu... Incep sa ma ramolesc de tot. Imi e dor de multe, imi e dor de toate si parca nu as mai face nimic. Sentimente mixte ma incearca, ganduri multe si fara directie. Adevarat ca daca eram un pic mai prost imi era mult mai bine...

Nu mai am nici stare sa ma trezesc dimineata, sa merg la munca, sa fac acelasi lucru zi dupa zi si fara nicio finalitate. Simt ca ma invart oarecum in cerc. Saptamana asta urmeaza aceea directie ca precedenta si tot asa... Sentimentul de deja-vu ma incearca maxim.

Ce facem cand nu mai gasim placerea nici in lucrurile marunte ?

Cand timpul nu mai are rabdare...

Incep sa inteleg cum e cu rascrucea de drumuri. Vorbeam in urma cu ceva vreme cu o prietena despre ce o sa facem cand o sa fim "mari"... simteam ca am totul stabilit, ca stiu directia si unde vreau sa ajung. Hmmm... usor de zis, greu de facut, inca o data! In ultima vreme s-a cam prins de mine treaba asta cu facutu greu, ceea ce ma enerveaza la culme. Nu prea ma mai misc deloc si incep sa atarn tot mai greu, din fericire nu si in kilograme, dar nu e departe lucrul asta si trebuie sa iau masuri urgent!

So... ca sa revin... voi ce vreti sa faceti cand o sa fiti mari? Eu incep sa imi recalculez ruta! Important e si drumul pana acolo, asta v-o spun din start!

Sindromul "soacra" e din nou printre noi. Daca Piturca a spus ca se teme de Luxemburg, atunci inseamna ca suntem praf... daca spunea ca ii trateaza ca un partener de antrenament, atunci eram aroganti si nu ne vedeam lungul nasului... am castigat acolo, punctele raman!

Franta nu ne-a dat cu terenul in cap, doar ne-a facu gazonul praf, ceea ce era oricum de asteptat, deoarece o treaba suta la suta romaneasca nu avea cum sa fie si suta la suta excelenta, e o lege nescrisa, ce se aplica de fiecare data. Dar sa revenim, nu ne-a dat cu terenul in cap, dar nici noi nu ne mai calificam, TRAGEDIE! "Piturca a ratat calificarea, jucatorii sunt sub orice critica!" Hai sa fim seriosi! Am jucat pe alocuri in 9, Banel si Marica nu prea au miscat. Daca Nicolita si-a mai facut simtita prezenta, varful lui Schalke a fost un simplu spectator, cam ce face si la echipa de club. Calificarea era compromisa, Piturca nu a pierdut contra Frantei, o selectionata alcatuita din jucatori veniti de la Arsenal, Barcelona, Manchester, Bayern sau Real Madrid. Sa nu uitam de unde sunt veniti fotbalistii lui Piturca... oare cu cat este Liga I sub Premier League sau Primera?

Una peste alta, felicitari copiilor care au intrat pe teren si au scos un rezultat frumos, care au aratat ca avem potential. Felicitari celor de la federatie ca ii acorda incredere lui Piturca si felicitari jurnalistilor care vad si partea pozitiva si care nu privesc doar prin ochiul soacrei viata din jur!

Dezamagirea oricum exista, insa e de partea cealalta a baricadei, surprinzator...

Ganduri sunt multe, dar cand vine vorba sa pui pe hartie simti ca se ascund, nu mai iese nimic. Ma trec atatea ganduri idei, balarii, insa tot ce imi vine sa fac e sa ies, sa ma plimb, sa le pun in ordine. Cel putin asta tind sa cred. Dar de fapt cred ca e doar un mod de a fugi si a ignora ceea ce vine peste noi in momentul in care ne gasim singuri intre patru pereti.

Nu o sa mint, nu vreau sa ma mint. Vreau sa dau timpul inapoi, sa fiu iar unde am fost si sa opresc timpul in loc. De ce sa fie greu, cand poate fi usor? De ce tocmai asta ne place, de ce e cerul albastru si nu verde... cam aceasi idee. Intrebari fara raspuns, care nu tin de noi. Intrebari care ne macina, dar nu au niciun temei.

Ce sa faci, cum sa faci sa fie bine... o sa fie vreodata bine? Cred ca asta e intrebarea de baza. Nu o sa poti sa multumesti niciodata pe toata lumea. Dar nici nu vrem sa incercam sa fi fericit noi pt noi!

Bat campii deja prea mult si am luat-o maxim pe aratura! Seara buna va doresc!
NU mai puteti intrebari, vorbele se duc, faptele raman!!!

O noua zi, inca un pas, spun eu. Chiar pasul cel mare, daca ar fi sa ma gandesc mai bine. Stiu ca nu sunt multe zile, abia vreo 4-5, dar mi-am dovedit ca se poate. Am trecut si de pasul psihologic, am fost in oras, am stat linistit la o cafeluta, o vorba, dar fara tigara. E un inceput promitator, chiar imi era frica de asa ceva. Cati dintre noi nu fac pacatul ca atunci cand ies sa nu isi aprinda si o tigara, sa traga macar asa un fum, ca nu se pune. Poate nu pare o mare realizare, dar pentru mine este un pas mare, care imi da sperante. Cu pasi mici se cladesc imperii mari. Pentru mine e doar o noua piesa in marele puzzle pe care incerc sa il deslusesc acum si anume viata mea.

De la o vreme ma trec tot felul de ganduri si nici nu sunt cele ale vartei de dincolo, mai am pana acolo. E un moment care m-a mai bantuit in urma cu ceva vreme, e momentul acela in care incerc sa imi gasesc locul in viata mea si sa vad incotro o apuc mai departe. Pentru moment incerc si altceva sau poate incerc sa redevin ce eram candva, nu stiu exact cum sa formulez sau cum sa cataloghez, dar ideea e ca schimb mai multe lucruri. Incet, putin cate putin, sa vedem unde ajungem. Poate voi toti, cei care aveti interdictia de a comenta pe aici, a-ti avea diverse pareri. Unora le-as spune ca inca nu m-au ajuns blestemele, dar multumesc pentreu gandurile frumoase. O seara frumoasa! Numai bine!