Pentru cei care cred ca vremurile se schimba... noi ne schimbam, totul in jurul nostru ramane la fel. Depinde doar de noi cum privim lucurile :) Pentru anul acesta mi-am propus sa zambesc mai mult si sa vad lucrurile un pic mai in gri, nu doar alb si negru, poate arunc si putina culoare pe ici pe colo. Culoarea vine de la sine, deschid doar ochii si blocurile gri au inceput sa capete contur.

O seara buna !

1 Mai... de 2 Mai... din Bucuresti

1 mai altfel ca pana acum. Satul de nebunie si agitatie am decis ca anul acesta sa schimb putin repertoriul si sa nu fac parte din grupul de excursionisti de ocazie care a migrat spre mare. Dincolo de nebunia si filmele din Vama, 2 Mai, Costinesti si Mamaia, am ales canapeaua din sufragerie, prietena mea de nadejde. Asta doar in prima parte a minivacantei mele de 1 Mai, restul ramane in spatele usilor inchise. O tigara ( special pt Ardeal ), o bere rece si un somn bun... 1 Mai ca niciun altul.
E bine sa privesti din exterior agitatia si nebunia, orasul e aproape gol, ca in verile toride in care mai mare dragul sa iesi sa te plimbi, in ciuda celor 485 de grade. Acum e bine, mi-am tras bermudele, un tricoul si slapi si am iesit la o scurta plimbare. E tot ce aveam nevoie pentru a-mi limpezi mintile si aseza gandurile. Sa fim seriosi, CFR-ul a pierdut la Ploiesti, golul doi al Unirii Alba Iulia l-am pierdut, am adormit inainte de termen de prea mult fotbal, Steaua a pierdut in Spania calificarea in finala si in rest nu prea ai ce vedea la tv. Sa fim seriosi, un weekend in casa inseamna foarte mult timp pierdut. Chiar daca imi va fi dor in perioada verii de sportul intern, parca astept mai mult ca niciodata sa se termine toate competitiile, stiti cum e "poate la anu va fi mai bine". Sper asta mai ales pt ca nu ai ce vedea, unde e competitia de alta data, spiritul acela de razboinici, daruirea si determinarea, tribunele pline care iti produceau fiori si cand ascultai la televizor. S-au dus toate si din pacate o data cu ele ne ducem si noi. Nu vreau asta. In mine a ramas vie amintirea primului meci la care am fost.
Era toamna, unde pe la inceputurile anilor '90, paseam pe defunctul de acum Stadion National. Steaua-FC National, s-a terminat 3-0 pentru ros-albastrii. Nu mai imi amintesc marcatorii, jocul, dar nu o sa uit niciodata emotia primului meci la care am fost cu tatal meu. Nu am petrecut foarte mult timp impreuna, nu am avut foarte multe activitati, dar nu o sa uit tribunele pline, inima care batea nebuna la fiecare scandare, emotia fiecarei pasa si freamatul tribunei. S-au dus vremurile bune, dar multe raman in noi, ar fi frumos ca cei de vin dupa noi sa retraiasca aceste momente, sa se bucure cu adevarat de frumusetile vietii. In noi traieste amintirea, prin noi se poate reinvia viitorul.
Ma intorc la minivacanta mea de 1 Mai. Sunt bucuros, fericit, cum nu am mai fost de mult timp...

Presa de carton

Am fost martor la "razboiul" din Ghencea, mai mult decat cei care au stat in redactie si au relatat faptele pe baza a ceea ce se vedea la televizor. Tin la le multumesc celor care au spus in gura mare ca ordinea s-a restabilit in Ghencea cu focuri de arma si ii indemna sa mai citeasca putin legile in vigoare si unde se face interventia cu focuri de arma, pentru ei o petarda a insemnat un foc de arma. Nu tin partea nimanui, nici firmei de paza care a actionat total stupid si fara sa respecte masurile prevazute de lege in astfel de situatii, nici Jandarmeriei care a actionat tarziu si in niciun caz suporterilor, al caror comportament a fost departe de o tara civilizata si care, prin actiunile lor, au pus in pericol viata multor oameni nevinovati care se aflau in acel loc in tranzit sau au venit pentru a vedea un simplu meci de fotbal. S-a terminat 3-3 si istoria s-a repetat. Inante de meci am avut un sentiment de deja vu, chiar il aveam la cadru pe Marius Militaru, purtator de cuvant al Jandarmeriei Romanie si vorbeam de incidentele de la meciul din sezonul trecut Steaua-Timisoara 2-2.

Dar nu ii pot uita pe cei care au aparut pe sticla si au darul de a deforma in toate felurile adevarul. Pentru cei care stau in redactii si se dau jurnalisti... informati-va inainte! E cazul sa incepem cu totii sa ne facem meseria asa cum trebuie. Avem atatea exemple, ati fost pe afara, ati vazut ce inseamna a fi jurnalist in Spania, Anglia, Italia, Germania si nu s-a lipit nimic de voi. Cu durere in sufet o spun, dar s-a dus pe apa sambetei ceea ce multi cronicari inaintea voastra/noastra au construit. Ioan Chirila se rasuceste in mormant oameni buni, treziti-va!

Sunt acasa !

Astazi este o zi mare, in cateva minute Oltchim joaca returul cu Gyor, de pe la 20:30 Steaua da asaltul in Giulesti si la 5 dimineata Bute ne-a facut, inca o data, sa fim mandri ca suntem romani. Bucurii putine ne-au ramas, dar zambim si mergem mai departe, speranta ramane in fiecare dintre noi, chiar daca avem curajul sa o spunem sau nu.

Pentru mine este o zi cu atat mai speciala, sunt liber, departe de nebunie, de forfota, de alergatura, de Gigi si Copos. Astazi m-am intors acasa! M-am intors e un fel de a spune, nu am plecat nicaieri, tot aici unde locuiesc de aproape 20 ani. M-am intors pe batatorul de covoare pe care l-am abandonat pe la 17 ani, cand am zis ca vreau sa fac ceva in viata si sa fiu un pic mai mult decat unu din multime. Nu s-a schimbat nimic… Pantelimon, intersectia bulevardului Chisinau cu Socului… totu e la fel. Aceleasi blocuri gri, aceleasi magazinase obosite pe care le stiu inca din copilarie, poate doar lumea un pic mai abatuta, in rest ma simt ca acasa. In momentul in care scriu acest post sunt in spatele blocului, in parculetul unde bateam mingea cand eram mititel si visam sa devin fotbalist sau politist. Am lasat in urma cu aproape 8 ani de zile tot ceea ce eram si tot ce m-a format pentru o viata noua, vroiam sa fiu cineva si sa fac ceva notabil cu viata mea. Dupa 8 ani m-am intors acasa, ma asez pe o bancuta si nu stiu ce sa scriu. S-au intamplat multe, poate am realizat cate ceva pana acum, am avut curajul sa o iau de la inceput si asta fac in fiecare zi, dar oare ce este cel mai important, o viata in care simti ca faci compromisuri sau linistea si stabilitatea de acasa ? Trag din tigare si vine si raspunsul… la doi metrii de locul unde scriu acum stateam cu prietenii mei din copilarie si faceam echipele pentru fotbal. Terenul era mitititel, jucam 6 la 6, de cand dadea soarele si pana cand nu ne mai vedeam la fata. Las pagina in jos, ma uit la poza de pe desktop, fiecare avem aproape ceva sau pe cineva special…. Poate ca si asta e motivul pentru care sunt din nou acasa.

Au trecut anii, prietenii sunt tot aici, unde au fost mereu, cartierul e la fel, eu sunt cel care s-a schimbat. Deschid ochii si privesc in jur, e bine sa te intorci acasa, asa iti amintesti cine esti, de unde ai plecat si unde vrei sa ajungi ! Voi de cand nu ati mai fost pe acasa ?

Indrazneste, fa un pas, iesi intre betoanele pe care nimeni nu le suporta, dar de care cu greu ne desprindem si ai sa iti aduci aminte cine esti !

Mai avem nevoie şi de Idoli

Mai avem nevoie şi de Idoli ! Din nefericire acesta este tristul adevăr! Am fost acum câteva zile la Cupa Liceelor şi ce am văzut m-a îngrozit. Oare mai vreau să am copii?... asta e întrebarea care mă tot macină (bine într-o zi când se va găsi)... Nu a trecut chiar aşa mult timp de când şi eu îmi făceam veacul pe la Sala Polivalentă, atât pe parchet, cât şi în tribunuă, dar acum m-am simţit atât de bătrân. A trecut oare chiar atât timpul pe lângă mine, oare unde ne îndreptăm? Nu mai zic de "spectacolul fotbalistic", care până acum sincer să fiu a lipsit cu desăvârşire, dar şi de "spectacolul" din tribună. Chiar aşa a ajuns Guţă un "feaşăn aicon"... mie unu nu imi vine a crede, dar adevărul e dincolo de noi şi mult prea departe de mine se pare. Eu unul refuz să cred acest lucru şi prefer să trăiesc în lumea mea perfectă. Cu capul sus şi gândul la tribunele manelistice, micii fotbalişti au arătat cum se joacă un fotbal pentru public, adică individualist, plin de greşeli, egoist şi lipsit de spectaculozitate. De pe parchetul Sălii Polivalente a pornit şi un alt fotbalist, care a ştiut care îi e interesrul, Radu Ştefan, "Fane" pentru prieteni. Măi copii trebuie să înţelegeţi că fiecare lucru are un rost şi mai ales o ordine în viaţă, dacă sar etapele e posibil ca deznodământul să fie unul departe de visele din copilărie. Aşadar întrebarea e simplă... Ca cine ai vrea să fii peste 10 ani... Radu Ştefan, Lazio Roma, Italia.... sau Claudiu Răducanu, Poble Sec, caută pe hartă, e în Spania, Liga III.... Adevărul doare frate!

"Himeric" ... sună cunoscut

Pentru că tot este pauză competiţională şi subiectele sunt tot mai rare, nu mă refer la cele inventate, care apar ca ... după topirea zăpezii, să ne mai delectăm şi cu altceva! Vizionare plăcută!

Ad Litteram feat. K-Gula "HIMERIC"

S-a intors Piti? ...

Revin astazi, 7 septembrie 2009, cu un post, dupa o lunga absenta in care chiar nu am mai avut chef sa scriu. Sportul si mai ales fotbalul este subiectul principal, intr-o tara in care sunt absolut convins ca se intampla si alte lucruri mai frumoase si de mai mare interes. Chiar daca mi-am dedicat viata acestui fenomen, mai mult indirect, dar direct implicat, m-am saturat de mizeria care se invarte in acest fenomen, pe care toti il iubim pentru ca ne-a adus atatea bucurii si pe care toti il numim sportul rege.

Nationala a trecut un hop important si un test si mai important pentru Razvan Lucescu. Un egal, chinuit cum l-au numit unii, cu Franta, o forta in fotbalul mondial, cu jucatori ce nu pot fi comparati cu copii care au intrat pe teren si au imbracat tricoul nationalei noastre. Nu mi se pare corect ca Razvan sa fie criticat pentru punctul scos in Franta, in conditiile in care mai mult clar nu se putea. Umili din fire trebuie sa ne plecam inca o data capul si sa recunoastem ca astia suntem, sa visam mai mult si poate intr-o buna zi ne putem ridica la nivelul impus de sportul rege. Un teste chinuit, ca si o lucrare la care copiezi, iei nota minima de trecere, dar esti fericit ca l-ai trecut si promiti ca pe viitor sa inveti.

Urmeaza Austria, meciul revansei cum se mai numeste el asa, fie ca vrem sa recunoastem sau nu, dar asta este. Ne-au batut la ei, vrem sa-i umilim la noi, cam la asta se rezuma.

Astazi am trait un sentiment de deja vu... cocotat pe tribuna din Pro Rapid, mai bine zis schele unei tribune din baza Pro Rapid, am urmarit antrenamentul tricolorilor. Spun sentiment de deja vu pentru ca m-am simtit ca pe vreamea lui nea Piti, cand un antrenament deschis era deja prea mult si trebuia sa ne furisam si sa ne batem pentru un cadru mai bun sau ceva senzational. Intr-un moment in care am crezut ca lucrurile au intrat in normalitate, s-a intampat din nou, dar m-am simtit mai mult batjocorit, doar pentru ca am vrut sa promovam si sa aducem oamenilor ceea ce e de drept al lor. Il inteleg si pe Razvan ca s-a simtit jignit de atacurilor unor oameni cu pareri mai mult sau mai putin crete, dar respectul trebuie sa existe la orice nivel. Nu toti facem parte din aceeasi gloata!